Poezie

Valurile tale nesfârșite de sunete

îmi mângâie sufletul cu miliarde de picături,

mici sărutări fierbinți, beatifice.

Sărută-mă cu sărutările gurii tale,

Domnul meu adorat,

căci dragostea ta

e mai savuroasă decât orice elixir.

Numele tău, O, Shiva,

mireasmă revărsată în inima mea.

Cheamă-mă

și îmi voi struni armăsarii trăsurii

în căutarea ta!

Iubitul mă invită în spațiul său sacru,

ademenim fericirea cu fiecare răsuflare

amintindu-ne de iubirea ta divină

mai mult decât de orice alt simț, ori fericire.

Cu adevărat ești adorat

și slăvit în inimile noastre!

Părul meu este noaptea întunecată a zeiței,

Frumusețea mi-e darul zeiței celor trei cetăți,

Pielea mea este neagră, ca privită de soare,

Căci de dorul tău, O, Shiva,

Am rămas în meditație ani nesfârșiți,

Între sorii galaxiilor născute în pieptul tău.

O, spune-mi, tu, iubit al inimii mele,

unde îți odihnești privirea?

Căutarea mea nemișcată se resoarbe

frenetică, dincolo de stelele pleoapelor.

O, iată-mă, fără de asemănare,

alergând desculță,

Simțind pe tălpi urmele picioarelor tale sfinte.

Îți ating chipul cu mantre,

ce frumoși sunt obrajii tăi, Domnul meu,

Scăldați de culorile apusului înflăcărat,

Și gâtul tău, iubitule adorat,

Acoperit de râuri aurite, cu străluciri de argint.

Picături de nard se preling

și mirosul lor ne risipește gândurile,

Preaiubitul meu este precum ambra în lumină,

precum mirul aromat și sfințit,

strugure înmiresmat ce se ascunde

în noaptea răcoroasă, printre viile din paradisul său.

Cât de frumoși suntem în îmbrățișarea esențelor!

O, Prinț al inimii mele îndrăgostite,

Ești precum un mănunchi de mir,

Care își petrece noaptea între sânii mei.

Preaiubite, tu, pe care te iubește sufletul meu,

Spune-mi, unde se odihnește inima ta?

Preaiubitule, tu ești al meu și eu sunt a ta,

Fii mereu cu mine, întoarce-te mereu la mine,

Căci ai stârnit, ai trezit dragostea, focul și

acum sunt nebună de iubire!

O, câte lumi ascunde Eternul Duh în sine și cât de întinsă-i marea Inimii Divine! Iar ale noastre forme gonesc pe-această mare, plutind pe fața apei precum niște ulcioare. Plutesc cât timp sunt goale pe ale mării unde, și-ndată ce se umplu încep să se cufunde. Ascuns ramane Duhul și lumea doar apare. Suntem talazul mării sau spuma-i trecătoare. RUMI

Să umplem vasele sfinte ale inimilor noastre cu iubire nepieritoare și fără de măsură și să ne adâncim în Oceanul Sufletului... 

A Dragostei întinsă și fragedă grădină de mii de roade misterioase îi plină..., nu are nici primăveri, nici toamne, e-n veci înfloritoare.

Iubirea însăși, vorbind cu trandafirul, îl înflori deplin, și trupului vorbindu-i, îl prefăcu în duh, și soarelui îi spuse să ardă în văzduh. Ce norilor le spuse Divinul Vorbitor, de-ncep să curgă lacrimi atunci din ochii lor? Pământului ce vorbe-n urechi i-o fi cernut, de a căzut pe gânduri și apoi rămas-a mut?

O, câte ploi căzut-au, de daruri purtătoare, ca perlele să poată-a se răspândi în mare! Cât soare strălucit-a-n a sa mărinimie, ca nori și mări să-nvețe tot darnice să fie!

Slăvită fii, Iubire! De m-aș lipi de gura celui asemenea mie, aș da-n vileag, ca naiul, iubirea ce numai Dumnezeu o știe... deși cuvântul aduce limpezire, mai limpede-i iubirea cuprinsă de-amuțire❤

Iubesc nerușinarea razelor de dimineată, care dezgolesc noaptea, întunericul, îndrăzneala senzuală a soarelui de dimineață care pătrunde prin desișul frunzelor și se adâncește în răsuflarea neștiută a pământului... adevărul se strecoară odată cu ele, iar mângâierile și sărutările lor luminoase îmi trezesc sufletul❤

Fericită clipa când stăm alături în palat, tu și eu,

Cu două forme și cu două chipuri, dar un singur suflet, tu și eu.

Culorile frunzișului și cântul păsărilor ne vor dărui nemurire

Atunci când în grădină vom intra, tu și eu!

Stelele cerului vor veni să ne privească:

Lor le vom arăta luna, tu și eu!

Tu și eu, eliberați de noi înșine, în extaz uniți,

Fericiți, fără cuvinte zadarnice, tu și eu.

Păsările cerului ne vor pizmui,

În locul acesta unde râdem atât de limpede, tu și eu!

Am venit să te iau de mână,

Ca să te lipsesc de inima ta și de tine însuți

Și să te așez în Inimă și în Suflet.

Am venit în plină primăvară la tine, o, trandafir!

Pentru ca să-mi încolăcesc brațele în juru-ți și să te cuprind.

Am venit ca să-ți dărui, în lăcașul acesta, splendoarea.

Te port în înaltul bolții, precum ruga îndrăgostiților!

Ceea ce-mi doresc este arsura inimii - ea este totul, mai prețioasă decât împărăția lumii, fiindcă îl cheamă pe Dumnezeu, tainic, în noapte...